miercuri, 14 decembrie 2011

Jucătorul anului - Luke Donald. Precizie, şi nu forţă


Ultimul turneu al sezonului în Circuitul European a fost câştigat de jucătorul care a trimis mingea cel mai departe în patru din ultimii cinci ani. Însă marele învingător a fost Luke Donald, englezul care, cu o medie a driving-ului de 282 de iarzi, ocupă doar locul 145 în acea ierarhie, la circa 30 de iarzi în urma spaniolului Alvaro Quiros, a cărui an a fost asemeni unui vis devenit realitate. Nr. 1 în lume, lider în clasamentul câştigurilor din Circuitul US PGA, iar acum campion în Cursa către Dubai - Donald este o dovadă în plus că forţa brută nu aduce neapărat succesul în golf.

Precizia şi jocul scurt excepţionale încă nu i-au adus golferului în vârstă de 34 de ani un titlu de mare şlem, lucru care va rămâne principalul obiectiv în 2012. Însă au contribuit la cele patru victorii ale anului, la cele 20 de clasări între primii zece din ultimele 25 de turnee (extraordinară constanţă!) şi o sumă incredibilă în cont: 9.966.436 de euro!

Primul om din lume care a încheiat sezonul pe primul loc al câştigurilor în cele mai lucrative circuite mondale, Donald nu a încheiat deocamdată anul. Înainte de a se îndrepta către Masters-ul australian de săptămâna aceasta, de la Melbourne, englezul a spus:

"Sunt sigur că există jucători care mi-au urmărit succesele şi şi-au dat seama că nu e nevoie să trimiţi mingea la peste o sută de mile departare. Evident, te ajută să o duci la 350 de iarzi de tee - unul din punctele forte ale lui Alvaro - însă jocul acesta presupune mult mai mult. Şi mie mi-ar plăcea să lovesc şi mai departe, pentru că asta mi-ar uşura mult situaţia, însă trebuie să mă mulţumesc cu ceea ce pot face şi cu talentul pe care-l am. Lumea observă ce am realizat şi cum am realizat. Poate că astfel vor schimba puţin modul de abordare al antrenamentelor."

Donald se mândreşte cu modul său de muncă, însă e drept că alături de el se află o echipă redutabilă, compusă din antrenorul Pat Goss, care-l ajută încă de pe vremea când actuala vedetă a Cupei Ryder juca pentru Universitatea din Chicago, psihologul sportiv Dave Alred, cel care l-a ajutat pe Jonny Wilkinson să aducă trofeul Webb Ellis în vitrina naţionalei de rugby a Angliei, şi caddie-ul John McLaren.

Ultimul a intrat în echipă la sfârşitul lui 2009, când Donald a fost nevoit să ia decizia dificilă de a renunţa la serviciile fratelui Christian.

"Mi-a fost foarte greu - îşi aminteşte el. Însă uneori o schimbare îţi prinde bine. Fratele meu şi cu mine ne-am descurcat onorabil în ultimii opt ani. Însă toţi cei care nu sunt singuri la părinţi ştiu că uneori relaţia se mai şi complică. Chris n-a fost invidios niciodată. De fiecare dată mi-a dorit numai bine, însă relaţia de pe terenul de joc devenise cam tensionată. Atât şi nimic mai mult. Iar asta ne afecta relaţia ca fraţi. Imediat cum i-am vorbit despre asta, şi-a dat seama şi el că despărţirea de pe terenul de golf este cea mai bună soluţie."

În prezent asistent al celui de-al patrulea jucător al lumii, Martin Kaymer, Christian a mers şi l-a felicitat pe Luke după ce acesta a încheiat al treilea ultimul turneu al sezonului - Campionatul Mondial Dubai.

"Mi-a spus doar atât: Felicitări! Tata ar fi fost mândru de tine. Bravo, pentru că ai câştigat pentru tata."

La rândul său, Donald are doi copii. Cea de-a doua fiică s-a născut la scurt timp după decesul subit al tatălui. Dacă o carieră de golfer rămâne în istorie prin numărul de turnee de mare şlem câştigate, familia sa nu va trebui să-şi mai facă griji în privinţa existenţei de zi cu zi, până la sfârşitul vieţii. Numai din câştigurile realizate în turneele jucate anul acesta, englezul şi-a mărit contul cu un total de 7.359.552 de euro. A încasat un bonus de 1.499.710 pentru că a încheiat al treilea în ierarhia Cupei FedEx din Statele Unite şi încă un bonus, valorând 1.107.174 pentru victoria în Cursa către Dubai.

Totalul său, de 9.966.436, care poate fi majorat săptămâna aceasta, este superior oricărui câştig anual realizat vreodată direct din jocul de golf de Tiger Woods, incluzând aici şi sezonul 2006, când acesta a câştigat 11 turnee.

Mai mult, Donald a încheiat cu un total cumulat de 116 sub par în Circuitul US PGA Tour şi la 90 sub par în turneele jucate în Circuitul European, iar aici nu am luat în calcul cele două concursuri jucate în sistem meci, unul câştigat, iar celălalt încheiat în finală.

A câştigat Cursa către Dubai, deşi a jucat cu şase turnee mai puţin decât al doilea clasat în această ierarhie a câştigurilor - Rory McIlroy. A încheiat primul în clasamentul american al banilor, deşi s-a prezentat la şapte turnee mai puţin decât următorul rival, Webb Simpson. Dubla aceasta este o performanţă istorică.

În 2012, Donald va încerca să-şi creeze şanse la câştigarea, dacă se poate, a tuturor celor patru turnee majore. Primul va fi Masters-ul de la Augusta, acolo unde a încheiat al patrulea anul acesta şi al treilea la debutul consemnat în 2005. Dacă se va menţine la acest nivel de performanţă, n-ar fi nicio surpriză dacă în aprilie Donald ar primi jacheta verde din partea colegului său de joc din Circuitul European - sud-africanul Charl Schwartzel.

duminică, 11 decembrie 2011

Dubla istorică a lui Luke. În numele tatălui


Luke Donald a realizat performanţa, unică în golful mondial, de a încheia sezonul pe primul loc în cele mai lucrative Circuite din lume: US PGA şi European. S-a întâmplat după ce a câştigat Cursa către Dubai, după ultimul turneu al anului din Circuitul European - Campionatul Mondial Dubai.
Liderul clasamentului mondial a triumfat în ierarhia câştigurilor după ce singurul adversar care-l putea detrona, Rory McIlroy, a eşuat în tentativa câştigării concursului de pe terenul Earth al complexului Jumeirah de la malul Golfului Persic.
"E tare amuzant să trag linie şi să văd cum mă simt - a spus Donald. Este vorba de ceva ce mi-am dorit să realizez de mai multe luni, să încerc să câştig în ambele clasamente. Lucrul acesta a fost posibil după revenirea pe care am avut-o, când am câştigat la Disney. Aici, am obţinut ceea ce-mi propusesem, adică să câştig Cursa către Dubai, să realizez dubla şi să creez istorie."
Sezonul a fost unul extraordinar pentru englezul în vârstă de 34 de ani. După ce a câştigat Campionatul Match Play Accenture, din Seria WGC, în februarie, în Arizona, a triumfat şi în cel mai important turneu al Circuitului European - Campionatul BMW de la Wentworth - după victoria în barajul cu Lee Westwood. Un succes care-l propulsa pe locul întâi în clasamentul mondial. A urmat încă un trofeu, în Openul Scoţiei Barclays, înainte de a câştiga Clasicul Children's Miracle Network, la Disneyland, victorie care îi aducea locul întâi la final de sezon în Circuitul de peste Atlantic.
La mai puţin de o lună de la moartea subită a tatălui, Luke a strâns din dinţi şi a parcurs ultimele cupe ale sezonului, cunoscând foarte bine importanţa performanţei sale. A încheiat pentru a doua zi la rând la 66, şase sub par, şi s-a clasat pe locul trei, în condiţiile în care o plasare între primii nouă îi era suficientă pentru a rămâne lider în Cursa către Dubai. A fost al treilea, la o lovitură în urma scoţianului Paul Lawrie şi la trei de învingător - spaniolul Alvaro Quiros, ibericul autor al unei duble interesante sezonul acesta, după victoria din februarie, din Clasicul Deşertului Omega Dubai.
Lacrimile şi-au făcut apariţia doar în momentul în care Donald a fost întrebat ce-ar fi gândit şi făcut tatăl său.
"Ar fi fost foarte mândru şi m-ar fi îmbrăţişat. M-am gândit de câteva ori la tata, pe final. Nu m-am uitat la tabela de scor până la cupa a 13-a. Cum n-am văzut numele lui Rory, mi-am dat seama că reuşisem."
McIlroy a încheiat pentru a doua zi la rând cu 71 şi nu va face deplasarea în Thailanda. Medicii l-au sfătuit pe nord-irlandez să rămână în Dubai câteva zile, apoi să se îndrepte către casă. El suferă de pe urma unui virus, posibil cel al febrei Dengue. Prin urmare, va renunţa la crose până la Campionatul Abu Dhabi. Acolo unde se va reîntâlni cu Donald şi cu Tiger Woods. Este următorul turneu interesant, programat în cel de-al treilea weekend din ianuarie.
"Săptămâna asta a pus capac - a spus Rory, 23 de ani, referindu-se la programul din ultimul timp, care l-a făcut să călătorească de trei ori în Asia şi o dată în Bermude. Însă Luke merită victoria. De fiecare dată când s-a aflat la tee, şi-a creat o şansă la victorie sau a încheiat între primii cinci sau zece. Trebuie să ai o foarte bună pregătire mentală pentru a realiza scorurile de care ai nevoie. Însă sezonul acesta a fost unul foarte bun pentru mine. Am progresat în tot ce înseamnă joc şi rezultate. Simt că lovesc mingea mai bine ca oricând. Îmi simt corpul mai puternic ca oricând. Am câştigat primul meu turneu de mare şlem (la diferenţă de opt lovituri faţă de următorul clasat, cu un scor record şi la o vârstă mai fragedă decât a oricărui alt învingător în Openul american, de la Bobby Jones în 1933), iar obiectivul meu este să câştig în continuare turnee şi să încerc să-mi trec în palmares cât mai multe trofee de mare şlem."

vineri, 9 decembrie 2011

Acelaşi Quiros. Acelaşi scenariu ca în Hong Kong?


Deja câştigător anul acesta la Dubai, Alvaro Quiros a devenit principalul pericol în calea lui Rory McIlroy, nord-irlandezul pornit în recuperarea unei diferenţe uriaşe faţă de liderul Cursei către Dubai - Luke Donald - şi aflat în căutarea locului întâi la final de sezon în această ierarhie a câştigurilor din Circuitul European. Spaniolul a egalat recordul traseului Earth din complexul Jumeirah, cu o rundă a doua la 64, opt sub par, şi va începe ziua penultimă în fruntea clasamentului Campionatului Mondial Dubai la diferenţă de patru lovituri, cu un total de 12 sub.
McIlroy s-a aflat în două rânduri la egalitate cu ibericul, pe parcursul ultimelor nouă cupre, însă a lăsat un chip în scurt faţă de green la a 17-a, după care a suferit bogey la ultima, după ce trimisese cu driverul în apă. Erori care l-au coborât pe locul trei, la egalitate cu englezul Robert Rock. Campion în Openul american, Rory îl ajunsese din urmă şi depăşise pe Quiros, duminica trecută, când a câştigat Openul de la Hong Kong. Nord-irlandezul în vârstă de 22 de ani este obligat să repete performanţa şi la malul Golfului Persic, pentru a păstra şanse la detronarea la final de sezon a lui Donald. Chiar şi în condiţiile în care McIlroy va câştiga în Dubai, Donald poate realiza dubla istorică - locul întâi în clasamentele câştigurilor din Circuitele aflate de ambele părţi ale Atlanticului - dacă va încheia între primii nouă jucători, weekendul acesta. Deocamdată, la jumătatea turneului, Luke se află la egalitate pe 12. McIlroy îl cunoaşte foarte bine pe Quiros. Şi asta nu doar de săptămâna trecută, ci şi din Clasicul Deşertului Omega Dubai, din februarie. Atunci, nord-irlandezul era lider la egalitate, înaintea ultimelor runde, însă a încheiat pe zece, iar golferul cu cea mai puternică lovitură din lume a revenit spectaculos şi a câştigat. Acum, Quiros a început ziua la patru lovituri în urma lui Peter Hanson. Cum suedezul a avut probleme, iar scoţianul Paul Lawrie s-a pierdut după startul foarte bun, ibericul n-a stat pe gânduri şi a profitat de pe urma ocaziei ivite. A întors în 33, cu birdies la a doua, a patra şi a opta, după care a intensificat ritmul, la ultimele nouă. După alte birdies, la cupele 11, 14 şi 16, a profitat de pe urma faptului că organizatorii au mutat cu 95 de iarzi tee-ul de la ultima cupă, un par cinci. McIlroy a suferit de o viroză în ultimele săptămâni. Medicii i-au comunicat că s-ar putea să aibă de-a face cu febra dengue, transmisă prin înţepătură de ţânţar şi fatală în mai puţin de 1% din cazuri.
"Puteau fi nenumărate cauze. Voi merge să consult încă un medic, mâine, după care voi hotărî dacă mă mai duc sau nu în Thailanda, săptămâna viitoare - a spus Rory. Sincer să fiu, sunt pregătit să închei sezonul şi abia aştept să pun crosele deoparte."
Donald s-a aflat chiar şi pe locul 31, după ce a avut nevoie de trei putt-uri pentru a încheia cupa a opta. După ce a salvat parul la următoarele şapte, a venit cu putt-uri de la 5 m la a 16-a şi la a 18, iar între ele, cu unul de la 3 m.
"A contat foarte mult abordarea mentală - a spus Donald. Ar fi o prostie din partea mea ca să mă bazez pe faptul că McIlroy nu va câştiga. Cunosc foarte bine care-i miza, iar asta contează enorm pentru mine. Au fost multe momente în care am resimţit frustrarea. Am încercat să-mi păstrez răbdarea, însă e tare dificil. Îmi doresc să închei cu bine ceea ce mi-am propus când am venit aici, iar evoluţiile de la ultimele trei cupe m-au făcut să pot zâmbi din nou. Desigur, presiunea este uriaşă. Comit în continuare greşeli, în parte şi din cauza mizei. Când miza e foarte mare, eşti mai nervos, însă uneori lucrul acesta funcţionează în favoarea ta."
Ultimul cuvânt l-a avut liderul Quiros:
"Evident, ei luptă pentru locul întâi în Cursa către Dubai. Noi suntem aici pentru a încerca să le stricăm sărbătoarea. Nu sunt ei doi cei mai importanţi oameni din turneul ăsta de golf."

joi, 8 decembrie 2011

Hanson e primul lider. Rory, pe urmele sale


Rory McIlroy a deschis cu 66, şase sub par, şi păstrează şanse la încheierea sezonului pe locul întâi în clasamentul câştigurilor din Circuitul European. Nord-irlandezul se află la doar două lovituri în urma liderului Peter Hanson, după prima din cele patru zile ale Campionatului Mondial Dubai, ultimul turneu al sezonului, prezentat de DP World. Deţinătorul trofeului în Openul american are neapărată nevoie de victorie, rezultat coroborat cu o clasare mai jos de locul nouă a actualului lider al Cursei către Dubai, Luke Donald. În timp ce coechipierul său suedez de Cupa Ryder a egalat recordul traseului Earth din complexul Jumeirah, aflat la 64, McIlroy a realizat o performanţă care-l pune la şase lovituri în faţa lui Donald. Asta după ce, la jumătatea zilei, nord-irlandezul în vârstă de 22 de ani se afla la trei lovituri în urma liderului clasamentului mondial şi la şapte de ocupantul locului întâi în concurs! Schimbarea s-a produs la revenirea către clubhouse, când McIlroy a realizat şase birdies, în timp ce Donald a suferit trei bogeys consecutive, începând cu a 14-a. Hanson se anunţă ca unul din adversarii redutabili ai lui McIlroy, după ce a egalat performanţele per rundă stabilite de Lee Westwood la ediţia inaugurală, acum doi ani, şi de Ross Fisher, în noiembrie trecut. Scandinavul în vârstă de 34 de ani nu a câştigat niciun turneu, de la Cupa Ryder, de acum 14 luni. Revenirea de formă a arătat-o duminica trecută, când a fost al treilea în Openul de la Hong Kong, turneu câştigat de McIlroy .
"Este cel mai bun joc pe care l-am făcut vreodată - a spus Hanson, la conferinţa de presă. Este un teren foarte solicitant, iar vântul s-a înteţit puţin, la ultimele nouă. Sunt foarte mulţumit de modul în care am lovit astăzi mingea. În plus, mi-au intrat şi câteva putt-uri."
Birdie-ul realizat de Hanson la cupa a 17-a l-a împiedicat pe scoţianul Paul Lawrie să se afle la egalitate cu el pe primul loc, după seria extraordinară, de şase birdies în decurs de şapte cupe, începând cu a 5-a. Aflat în căutarea unei a treia victorii consecutive în Circuitul European, după cele două de pe pământ natal, spaniolul Sergio Garcia este al patrulea, cu 67. La polul opus se află Westwood, autor al unui 73, unu peste par, după o rundă care a inclus un dublu bogey la par 3 a 13-a, o cupă unde a fost nevoit să joace lovitura a doua pe mâna stângă, de pe marginea unuia din cele peste 120 de bunkere ale terenului. Deja fără Justin Rose şi Fredrik Jacobson, absenţi la start, în turneu au rămas 57 de jucători, după ce sud-coreeanul YE Yang s-a retras după patru cupe, din cauza durerilor acuzate la gât şi umăr.

miercuri, 7 decembrie 2011

Ultima bătălie a anului


Luke Donald e de părere că dubla istorică pe care e pe punctul de a o realiza la Dubai, weekendul acesta, ar fi cea mai importantă performanţă personală din carieră. Englezul intenţionează să reziste atacului lansat de Rory McIlroy şi să încheie pe primul loc în clasamentul câştigurilor din Circuitul European - Cursa către Dubai. Aceasta după ce îşi asigurase poziţia similară la final de sezon şi în Circuitul US PGA.

Adversarul este unul redutabil, iar Donald are numai cuvinte de laudă la adresa acestuia. Englezul a spus despre nord-irlandez că este mai talentat decât oricare dintre rivalii pe care i-a întâlnit în concursurile oficiale, inclusiv un oarecare Tiger Woods. Înaintea Campionatului Mondial Dubai, Donald posedă un avans impresionant în faţa lui McIlroy, de 789.789 de euro. Cum premiul întâi este recompensat cu un cec în valoare de 922.645, chiar dacă tânărul învingător din Openul american ar câştiga la malul Golfului Persic, lui Donald îi este suficientă o clasare între primele nouă locuri, pentru a încheia sezonul pe primul loc.

Donald a revenit pe teren săptămâna trecută, după o pauză de o lună, răstimp în care tatăl său, Colin, a decedat subit, iar cea de-a doua sa fiică a văzut lumina zilei, peste doar câteva zile.

"Au fost emoţii cât cuprinde, sentimente pentru care nimeni nu te poate pregăti. Moartea tatălui meu a fost un eveniment tare trist şi foarte greu de acceptat, însă naşterea celei de-a doua mele fiice a făcut ca situaţia să fie un pic mai de îndurat. Nu ştiu dacă o să mă gândesc neapărat la el, weekendul acesta, însă ar fi frumos să câştig, pentru el."

Titlul similar în Circuitul US PGA fusese câştigat de o manieră spectaculoasă, în octombrie. Înaintea ultimului concurs al sezonului, Donald se afla în urma lui Webb Simpson la diferenţă de aproape 300.000 de dolari. Era obligat să încheie pe primele două locuri, pentru a avea şansa încheierii anului pe locul întâi, iar cu o rundă rămasă de joc era doar pe locul 14, la cinci lovituri de lider. Cu nouă cupe rămase de joc, Simpson era în faţă, însă Donald a realizat birdies la următoarele şase cupe. Americanul a clacat, iar liderul clasamentului mondial a întors în 30, devenind primul jucător de golf european care încheie sezonul pe locul întâi în State.

Acum, îşi doreşte realizarea unei alte premiere. Niciun alt jucător din lume, indiferent de naţionalitate, nu a realizat dubla în cele două mari circuite de golf, în acelaşi sezon. Nu va fi uşor, în condiţiile în care McIlroy va veni motivat de recenta victorie în Openul de la Hong Kong, realizată duminica trecută. Zi în care Donald încheia doar al şaptelea din 12, Challenge-ul Nedbank Challenge din Africa de Sud, la nu mai puţin de zece lovituri în urma învingătorului Lee Westwood.

Cum startul în turneul la care participă primii 58 de jucători ai Circuitului European (Justin Rose şi Fredrik Jacobson nu vor veni în Dubai) se va da în ordine inversă locurilor ocupate în ierarhia câştigurilor, Donald şi McIlroy se vor prezenta ultimii la tee, joi, de la ora 12:30, ora locală. Cu două ore mai mult decât la noi.

luni, 5 decembrie 2011

În fine, Tiger! După doi ani


La doi ani după dezastrul din viaţa personală, care l-a atras şi pe cel din cariera de golfer profesionist, Tiger Woods a reînnodat seria victoriilor. Aflat la o lovitură în urmă, cu două cupe rămase de jucat, Woods a arătat în fine a cel ce domina cu autoritate jocul regal şi antic. A realizat birdies la ultimele două, incluzând aici un putt de la doi metri la a 18-a, şi a câştigat Challenge-ul Mondial Chevron, la diferenţă de o lovitură în faţa fostului campion din Masters, Zach Johnson.

Woods a încheiat turneul din California, acolo unde a fost gazdă, cu o rundă la 69, trei sub par, şi s-a bucurat din nou pentru un succes, după 749 de zile şi 26 de turnee oficiale disputate. Precedenta victorie data de la jumătatea lui noiembrie 2009, din Mastersul australian, într-o perioadă când se părea că nimeni şi nimic nu-l va împiedica să domine în continuare golful mondial. S-a întâmplat apoi incidentul cu maşina care a lovit hidrantul din faţa casei din Florida, în seara de Ziua Recunoştinţei, după care au apărut nenumăratele mărturii ale aventurilor extraconjugale, ducând inevitabil la divorţ. De atunci, Tiger a schimbat antrenorii de swing şi a avut de îndurat alte şi alte accidentări. A ratat participarea în două turnee de mare şlem, în vară, şi a ratat cut-ul, într-un altul. În prezent, este clar că Woods e din nou pe o pantă ascendentă.

Întrebat dacă senzaţia pe care o are este de bucurie, de satisfacţie sau, pur şi simplu, de uşurare, Woods a zâmbit şi a răspuns lapidar:

"Mă simt nemaipomenit, indiferent de senzaţie."

Aceasta a fost cea de-a 83-a sa victorie mondială, a cincea în întrecerea organizată de fundaţia pe care o patronează. Woods a încheiat turneul de la Thousand Oaks cu un total de 278, zece sub par, şi a donat 1,2 milioane de dolari fundaţiei. Cum turneul nu a contat pentru niciun alt circuit, dar a adus puncte pentru ierarhia mondială, Tiger a efectuat un salt spectaculos în acest clasament, de pe locul 52 până pe 21. Următoarea competiţie la care şi-a anunţat participarea va fi cea de la Abu Dhabi, la finele lui ianuarie. Acolo unde numai prezenţa la tee-ul de la start îi va aduce un bonus de trei milioane de dolari, oferit de organizatori.

Tiger a avut un adversar redutabil în persoana lui Johnson, care conducea la diferenţă de o lovitură înaintea ultimei runde şi care nu s-a aflat în urma învingătorului decât la trei cupe. Johnson l-a egalat pe Woods cu birdie la par cinci a 13-a, a realizat un prea puţin probabil par la următoarea, printr-un chip de la poalele green-ului, pentru ca apoi să pară a avea controlul asupra jocului, după cea a realizat putt-ul pentru birdie la a 16-a, de la patru metri.

Johnson şi-a văzut putt-ul pentru birdie de la a 17-a în cupă, asta până când mingea a mângâiat marginea acesteia şi a refuzat să intre. Aflat în pană de timp şi de cupe, Woods a realizat birdie şi a prelungit lupta la cupa a 18-a. Au revenit în memorie momentele de la Sherwood, de acum un an, când, de asemenea aflat la egalitate în fruntea clasamentului la ultima cupă, Tiger a trimis cu lovitura de apropiere la un metru, înainte ca Graeme McDowell să realizeze un putt extraordinar, de la aproape şapte metri şi să forţeze intrarea în baraj. Acolo unde nord-irlandezul l-a învins pe Woods la prima cupă suplimentară.

Acum, Johnson a ratat putt-ul pentru birdie de la cinci metri, lăsând astfel cale liberă pentru victorie lui Woods. Golferul din Iowa a închis cu 71 şi a plecat acasă cu un cec în valoare de 650.000 de dolari, numai bun pentru Sărbătorile de Crăciun. După ce deschisese dezastruos, cu 79, englezul Paul Casey a realizat a treia rundă consecutivă sub 70 şi a încheiat singur pe trei, la 5 sub par. După care a declarat:

"Tiger poate avea o carieră îndelungată. S-ar putea să fie încă zece ani de-acum înainte, ceea ce ne-ar face să uităm de aceste ultime două sezoane."

Pentru Tiger, urmează o perioadă de o lună şi jumătate de odihnă activă. Sunt sigur că va reveni pe teren mai flămând de victorie ca oricând...

duminică, 4 decembrie 2011

Big Kong Rory


Rory McIlroy a câştigat Openul Hong Kong. Nimic ieşit din comun, până aici. O victorie ca oricare alta, la urma urmei aşteptată, a unuia dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai tinerei generaţii. Important este însă alt aspect. Succesul realizat de nord-irlandez în Orientul Îndepărtat face ca ultimul mare turneu al sezonului din Circuitul European - Campionatul Mondial Dubai - să devină şi mai interesant.
Al doilea jucător al lumii, Rory trebuia să se claseze pe primele două locuri în fosta colonie britanică, pentru a păstra şanse la încheierea sezonului pe locul întâi în clasamentul câştigurilor european, aşa-numita Cursă către Dubai. Acolo unde lider este nr. 1 mondial, englezul Luke Donald.
La 22 de ani, McIlroy a făcut în aşa fel încât Donald să fie nevoit să-şi aştepte momentul de glorie. Cel mai probabil, va deveni primul jucător din lume care încheie pe primul loc în ierarhiile câştigurilor, de ambele părţi ale Atlanticului. Dar, pentru asta va trebui să performeze la malul Golfului Persic, săptămâna viitoare.
În Hong Kong, McIlroy a încheiat asemeni unui mare campion, cu un chip din bunker-ul de green, la ultima cupă, şi cu un total de 12 sub par. Deţinătorul titlului în Openul Statelor Unite a semnat apoi scorecard-ul cu cinci birdies, fără bogey. Un 65 care a ţinut departe atacurile lansate de rivalii la victorie. Au fost două lovituri între el şi francezul Grégory Havret, creditat de asemenea cu o rundă la 65. Al treilea a fost Peter Hanson, suedezul aflat la încă o lovitură în plus.
Acum, Rory se îndreaptă către terenul Earth al clubului Jumeirah, conştient că un al doilea succes în atât de lucrativul turneu, coroborat cu o clasare a lui Donald în afara primelor nouă locuri, l-ar face să dea marea lovitură şi să încheie anul pe locul întâi în Cursa către Dubai. “Mi-am dorit enorm ca să câştig acest turneu, după barajul din 2008 - a spus McIlroy, acelaşi care a încheiat al doilea, al doilea, al şaselea şi acum primul, în ultimii patru ani, la Fanling. A trebuit să aştept doi ani pentru a ajunge unde mi-am dorit. Acum, când am din nou trofeul, este un moment deosebit. A contat enorm faptul că trebuia să joc bine şi să închei cu un rezultat bun aici, pentru a păstra şanse la victorie în Cursa către Dubai, posibil pentru a rămâne pe locul doi în clasamentul mondial. Nu pot decât să fiu mulţumit de nivelul de joc arătat astăzi. De fiecare dată mă întorc cu mare plăcere la turneele care-mi plac, iar Hong Kong se numără printre acestea. Îmi place la nebunie aici şi va fi superb anul viitor, când voi veni să-mi apăr titlul.”
Graţie cecului încasat la Hong Kong, McIlroy a trecut de pragul de trei milioane de euro, câştigate sezonul acesta în Circuitul European. Este pentru al doilea an în scurta-i carieră când nord-irlandezul realizează această performanţă, după 2009, când a câştigat peste 3,6 milioane. Voi reveni asupra ultimului mare concurs al anului, cel din Dubai. Acolo unde Rory se va număra printre vedete.

Zach face minuni. Tiger nu-i de vină


Zach Johnson l-a depăşit pe Tiger Woods, înaintea ultimei zile a Challenge-ului Mondial Chevron, turneul din California găzduit de fostul lider al clasamentului mondial. Însă lucrurile trebuie bine puse la punct, pentru că totul s-a întâmplat în condiţii excepţionale.
În timp ce Zach a trimis magic, în cupă, de la 163 de iarzi, cu un iron 7, de pe fairway-ul de la ultima, şi a realizat un eagle prea puţin aşteptat, Tiger a avut de înfruntat un inamic apărut din senin, pe finalul rundei: vântul.
Woods a suferit trei bogeys la cupele cu par 5, însă nimeni nu poate spune că a greşit. În două din cazuri, a trimis cu wedges, însă capricioasele rafale de vânt şi-au schimbat direcţia şi au trimis mingea mai departe decât şi-ar fi imaginat cineva. La celălalt par 5, lovitura cu crosa metal de pe fairway a avut aceeaşi soartă: mingea a fost luată de sus de o astfel de intensificare a vântului şi a ajuns într-unul din obstacole. Rezultatul? Un 73, unu peste par. Însă prognoza nu este chiar atât de rea. "Chiar dacă am suferit trei bogey la cupele par 5 şi am avut în două rânduri câte trei putt-uri, eu am jucat bine - a spus californianul. Am trimis multe lovituri bune, care au ajuns în locuri cel puţin ciudate, pentru că mingea a fost purtată de vânt. Asta-i situaţia. Nu ai ce face. Important este că am în continuare şansa la victorie, mâine."
Woods a fost lider la jumătatea turneului, pentru al doilea concurs consecutiv, şi pentru a doua oară la rând a eşuat în încercarea de a realiza par în runda a treia. Asemănările se opresc aici, deoarece sâmbătă nu se compară cu întâmplarea de la Openul australian de la Sydney, când a deschis cu trei bogeys şi a încheiat ziua la şase lovituri de lider.
Acum, diferenţa faţă de Zach Johnson este de o singură lovitură. Fostul campion din Masters a încheiat fără victorie Circuitul US PGA, sezonul acesta, pentru prima dată în ultimii cinci ani. El nu va putea schimba această situaţie în cazul de faţă, deoarece concursul din Thousand Oaks nu contează pentru Circuit. Ar putea reprezenta însă o trambulină pentru sezonul viitor, aşa cum a fost cazul lui Tom Lehman, la primele ediţii, sau al lui Jim Furyk, în 2009.
Pe locul al treilea, înaintea ultimei zile se află KJ Choi, sud-coreeanul autor al unui par 72 care l-a lăsat la acelaşi total de cinci sub, la doar trei lovituri de lider. Trei americani - Gary Woodland, Hunter Mahan şi Matt Kuchar - se află la alte două lovituri în urmă. Duminică, Tiger este aşteptat să se îmbrace din nou în roşu şi să pornească la atac. Vom fi cu ochii pe el.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Quiros, lider înaintea ultimei zile, în Hong Kong


O rundă penultimă la 67, trei sub par, l-a lăsat pe Alvaro Quiros singur, pe primul loc al Openului Hong Kong, la o lovitură în faţa lui Peter Hanson. Aflat pe aceeaşi poziţie fruntaşă, în cele două zile anterioare, dar la egalitate cu Rory McIlroy, spaniolul în vârstă de 28 de ani, câştigător în cinci rânduri în Circuitul European, a avut parte de o zi liniştită, cu trei birdies şi fără lovituri pierdute. Drept rezultat, a ajuns la zece sub par. “Am lovit bine de la tee până pe green -a spus Quiros. Însă putting-ul a fost îngrozitor. Evident, faptul că trimit la distanţă e un avantaj. Dacă pun pe fairway la cupa a doua, am şanse importante la birdie, un birdie lejer, în timp ce poate că restul adversarilor ar avea ceva probleme de la tee şi cu lovitura a doua.”
De cealaltă parte, al doilea jucător al lumii, McIlroy, a fost nevoit să revină după cele două bogeys consecutive, de la primele nouă cupe. Tânărul nord-irlandez, 22 de ani, a încheiat ziua la par 70 şi ocupă doar locul cinci, fiind astfel în pericol de a rata clasarea pe primele două poziţii şi, implicit, şansa de a-l mai ajunge din urmă pe Luke Donald în Cursa către Dubai. “Nu prea mi-a ieşit nimic astăzi - a spus campionul din Openul american. Mental, n-am fost acolo şi am avut probleme în a merge până la capăt. A fost una din acele zile când nu merge nimic, aşa că a fost bine că au venit cele două birdies, care mă păstrează în luptă. Nu sunt decât la trei lovituri de primul clasat. Dacă mâine voi avea un start bun, voi fi din nou acolo.”
Vedeta Cupei Ryder, Hanson a realizat una din cele mai bune runde ale zilei de pe traseul clubului Fanlin, 65, şi a intrat în lupta pentru victorie. Celălalt jucător care a semnat scorecard-ul la cinci sub par, în această penultimă rundă este fostul câştigător al Campionatului US PGA, Y E Yang, aflat pe locul trei, la egalitate cu thailandezul Pariya Junhasavasdikul (67).

Din nou, Tiger. La jumătate


Pentru al doilea turneu la rând, Tiger Woods este lider la jumătatea concursului. În urmă cu trei săptămâni, la Openul australian, americanul a condus după primele două zile, înainte de a o "comite" cu un 75, în runda a treia. Chiar şi în acele condiţii, a încheiat al treilea la The Lakes.
Acum, Tiger este gazdă a unui turneu la care participă alături de alţi 17 jucători. Un turneu ca pentru final de sezon, al cărui clasament contează doar în ierarhia mondială pe puncte, în condiţiile în care sezonul s-a încheiat în State. Este vorba de Challenge-ul Mondial Chevron, întrecerea din California, de pe terenul clubului Sherwood din Thousand Oaks.
Woods a realizat două eagles şi a fost aproape de un al treilea, după o lovitură din spatele green-ului de la a 13-a. Nici măcar dublul bogey comis la cupa a 15-a, când o pală de vânt i-a împins mingea în apă, nu l-a împiedicat să conducă fără probleme, la finele zilei de vineri.
"Vreau să conduc după patru zile - a glumit Tiger, rămas fără victorie în ultimele 26 de turnee jucate, de la succesul din Mastersul australian, în noiembrie 2009. E bine şi după două zile, dar după patru e şi mai bine. Ştiu că joc tot mai bine şi mă bucur să văd că lucrul acesta este confirmat de poziţia de pe tabela de scor."
Autor al unui 67, cinci sub par, vineri, liderul este urmat la diferenţă de trei lovituri de KJ Choi (sud-coreeanul aflat în pierdere de viteză, după un 73, cauzat şi de cvadruplu bogey-ul de la a 15-a) şi de Matt Kuchar (de asemenea creditat cu 67).
Anul trecut, în acelaşi turneu, Woods a avut nu trei, ci patru lovituri în fruntea clasamentului, atunci în faţa lui Graeme McDowell, la finele rundelor a doua şi a treia. Atunci, a fost al doilea la final. Până la deznodământul de duminică, aşteptăm runda penultimă, de sâmbătă. Cert este un lucru: Tiger nu minte, când spune că îşi revine, încet, la forma din trecut.

miercuri, 30 noiembrie 2011

Ca de final de sezon


Odată încheiate majoritatea turneelor importante ale sezonului, jucătorii se retrag în sânul familiei, pentru a petrece binemeritata vacanţă. De câte o lună sau două. Fiecare după posibilităţi.

Pentru alţii, întrecerea nu s-a încheiat. Continuă, ba chiar cu o miză şi mai mare. Este cazul celor angrenaţi în şcolile de calificare, ultima şansă pentru a prinde câte un loc la ediţiile viitoare ale Circuitelor european şi american.

Nivelul concurenţei în astfel de cazuri este într-atât de mare, încât jucători profesionişti, cu vechi ştate în domeniu, ratează obiectivele propuse. Uneori, e vorba şi de câte patru site care cern, în speţă, turnee, iar ultimul se desfăşoară pe durata a şase runde, şi nu patru, aşa cum vedem săptămână de săptămână. Astfel, sezonul trecut, din cei 29 de jucători admişi astfel în Circuitul US PGA, doar 11 mai evoluaseră în acesta şi, implicit, se întorceau în acest mod. Restul erau debutanţi.

Iarăşi, viaţa în top nu este deloc uşoară. Dintre promovaţi, 16 nu au reuşit în tentativa asigurării unui loc la ediţia viitoare a celui mai lucrativ Circuit din lume. Reamintesc, dreptul de joc înseamnă că nu trebuie să dispuţi calificări pentru fiecare turneu în parte. Ar însemna alte zile pierdute, alţi bani investiţi, cu şanse şi mai mici de a prinde un loc la start.

De ce am vorbit despre şcoala de calificare? Deoarece turneul începe miercuri, pe terenurile PGA West – Nicklaus şi Stadium – din La Quinta, California. Printre cei 150 de jucători se numără nume importante ale golfului mondial. Un Tommy Armour, un Rich Beem, Daniel Chopra, David Duval, Bob Estes, Jason Gore, Lee Janzen, Tim Petrovic, Sam Saunders sau Boo Weekley.

Vor fi 150 de jucători, care vor lupta pe durata a şase runde. Disputele se anunţă acerbe.

Tot în această săptămână se joacă şi ultimul turneu al sezonului regulat în Circuitul european. Openul de la Hong Kong premerge cu şapte zile marea confruntare – ultima a anului – Campionatul Mondial Dubai, concurs dotat cu premii similare unuia de mare şlem.

duminică, 7 august 2011

Val de tinerețe


Tiger a obosit. În mare parte, și-a îndepliniti misiunea. În fond, ce altă misiune mai nobilă decât să atragi oamenii către jocul de golf? Indiferent de rezultatele pe care le va avea în concursuri, indiferent dacă va doborî sau nu recordul de victorii în turneele de mare șlem deținut de Jack Nicklaus (18), indiferent de escapadele sale amoroase sau nu, Woods va rămâne idolul generației de jucători tineri, care au pus pentru prima dată mâna pe crosă după ce l-au văzut la televizor pe Tiger. Trăim vremurile în care încep să apară rezultatele erei Tigrului.
Este suficient să privim la vârful ierarhiei Turneului cu invitații Bridgestone, unul din cele mai importante ale sezonului. Înaintea ultimei runde, Ryo Ishikawa (Japonia, 19 ani) și Jason Day (Australia, 23 de ani) se află la doar o lovitură de liderul Adam Scott. Acum, cei doi au realizat un total mai valoros cu 12 lovituri față de cel care le-a înflăcărat imaginația. Niponul va juca în primul rând pentru țara sa, atât de grav lovită de cataclisme, în primăvară. În martie, el a anunțat că va dona toate câștigurile sale din 2011, plus câte 850 de dolari, pentru fiecare birdie realizat, pentru fondul de ajutorare a victimelor cutremurului și tsunami-ului. Câștigurile nu vor fi mici, în condițiile în care învingătorul de duminică va intra în posesia unui premiu valorând 1,4 milioane de dolari.
Stabilit în Texas, Day posedă deja un prim succes notabil în Circuitul PGA, după victoria de anul trecut, din Campionatul Byron Nelson. În 2011, s-a clasat în două rânduri pe locul secund, în primele turnee majore ale sezonului - la Augusta și în Openul american. Însă prima șansă la victorie, duminică, la Akron, îi aparține în continuare lui Scott, cel care a condus încă din prima zi în turneul de pe traseul clubului Firestone. Ultimul învingător australian în această competiție este deocamdată Craig Perry, în 2002, însă atunci concursul a avut loc la Sammamish, o suburbie a orașului Seattle, pe Coasta de Vest a Statelor Unite.

sâmbătă, 6 august 2011

Golf în paralel


Aşa cum în tenis există patru turnee de mare şlem şi alte câteva din seria Masters 1000, tot aşa în golf, pe lângă etapele majore, figurează şi alte patru concursuri din seria Campionatului Mondial. Ei bine, zilele acestea, la sediul Bridgestone (remember F1?) din Akron, Ohio se desfăşoară al treilea turneu al sezonului, din această, hai să-i spunem, ligă a doua a golfului. Deşi premiile în bani sunt uneori mai consistente decât în cazul celor de mare şlem. Dar asta este o cu totul altă discuţie :)
Patru jucători se află la egalitate, la jumătatea Turneului cu invitaţii Bridgestone. Printre ei, şi liderul de după prima rundă, australianul Adam Scott, avându-l la timonă pe Steve Williams, cel care i-a purtat crosele lui Tiger Woods la cele şapte victorii (record absolut!) realizate de fostul lider mondial, pe terenul clubului Firestone. Dar nu aceasta este ştirea asupra căreia vreau să zăbovim.
Îmi place să văd că lumea a rămas concentrată asupra vieţii şi carierei lui Tiger. Titluri de genul "Rundă a doua la 71, fără dureri" fac deliciul fanilor. Pentru că lumea doreşte să vadă continuată o carieră excepţională. Întreruptă până acum de escapade extra-maritale şi de accidentări. Tocmai aceste probleme de sănătate pe care Tiger le are la genunchiul stâng şi la tendonul lui Achille îi fac pe miile de spectatori care îl însoţesc cupă după cupă, pe traseu, să ofteze şi să freamăte la fiecare swing executat de acesta, deoarece efortul de pivotare este susţinut tocmai de stâlpul cu pricina. Cel stâng.
După un 68, doi sub par, în prima zi, Tiger a continuat. Acesta este cuvântul cheie. A continuat. Motivat şi motivant. Fără să se mai schimonosească de durere. Şi va juca în weekend, după ce a realizat cut-ul, ulterior unui 71, unu peste par, vineri. Abordarea nu mai este aceea pur americană: "to be no 1 or not to be". Aşteptările au diminunat, presiunea media nu mai este atât de pregnantă, iar Tiger a coborât de pe piedestalul de jucător bionic. Ocupă locul 36, într-o companie selectă, alături de Bubba Watson şi de fostul lider mondial, germanul Martin Kaymer. De urmărit...

vineri, 5 august 2011

Tiger s-a întors!


După trei luni de absență, cauzată de problemele de sănătate de la piciorul stâng, Tiger Woods a descris prima zi a Turneului cu invitații Bridgestone (unul pe care l-a câștigat de șapte ori) drept „un mare progres”. Fostul lider al clasamentului mondial, ierarhie unde a alunecat în jos, în ritm vertiginos, a deschis concursul din Seria Campionatului Mondial cu 68, doi sub par, la șase lovituri de liderul Adam Scott, în fapt nimeni altul decât cel care acum beneficiază de sfaturile fostului său caddie, Steve Williams.
Woods a ratat jumătate din fairways, dar a salvat excelent din rough. A pus mingea pe green în standard în 12 dintre cazuri, a realizat trei birdies și a realizat două putt-uri excepționale, cu care a salvat par-ul, de la 6 și 7 metri, la primele nouă. S-a clasat pe locul doi în ierarhia distanței putt-urilor reușite. Însă lucrul cel mai important este că n-a mai șchiopătat, așa cum s-a întâmplat în Campionatul Players, când după primele nouă cupe era la 42 și s-a retras.
Poate că n-o să mai asistăm la succesele extraordinare din trecut. Cu răbdare și tact, Tiger are toate șansele să-și prelungească o carieră care la un moment dat a părut a se fi încheiat prematur.